Adversarii FCSB în play-off-ul Europa League și Conference League
După victoria cu 3-2 pe Arena Națională, FCSB se va deplasa la Priștina pentru returul cu Drita, programat joi, 14 august, de la ora 21:00, disponibil pe VOYO. Dacă se vor califica, campioana României va întâlni echipa scoțiană Aberdeen în play-off-ul Europa League.
În eventualitatea unei eliminări de către Drita, FCSB va participa în play-off-ul Conference League, unde va da peste câștigătoarea duelului dintre Differdange (Luxemburg) și Levadia Tallinn (Estonia).
În prima manșă disputată joi în Luxemburg, Levadia Tallinn a învins cu 3-2, având avantaj datorită golurilor marcate de Musaba (14′, 52′) și Ainsalu (20′). Golurile pentru gazde au fost reușite de Samir Hadji, care a marcat de două ori.
Returul dintre Levadia și Differdange va avea loc la Tallinn, joi, 14 august, de la ora 19:30.