Antrenorul Thiago Motta ar putea fi în curând înlăturat de la Juventus Torino, potrivit informațiilor din presa din Italia, care discută și despre potențialii înlocuitori pe banca tehnică a ”Bătrânei Doamne”.
Conform unei publicații italiene, meciul următor al lui Juventus, împotriva Genoa, din etapa a 30-a a Serie A, programat pe 29 martie, ar putea marca ultimul joc pentru Motta.
Printre numele menționate ca posibile succesoare se află Roberto Mancini, care ar putea prelua echipa cu un contract valabil până la finalul sezonului, având o clauză de prelungire automată până în 2025-26, în cazul în care echipa se califică în Liga Campionilor.
Jurnalistul Fabrizio Romano susține însă că Igor Tudor este favorit pentru a prelua echipa. Se pare că fostul antrenor al lui Olympique Marseille și Lazio ar fi acceptat deja un contract până la sfârșitul sezonului, cu opțiunea de extensie până în 2026.
Igor Tudor, fost jucător al Juventului, a ajuns la finala Ligii Campionilor cu echipa
Un alt site de știri afirmă că: ”Juve – Tudor: decizia a fost luată, rămâne doar oficializarea acordului. Schimbare chiar înainte de meciul cu Genoa”.
Igor Tudor (46 de ani), care a jucat ca fundaș la Juventus Torino între 1998 și 2007 (cu un sezon împrumutat la Siena), a câștigat împreună cu echipa două titluri în Serie A (2002, 2003) și a participat la o finală de Champions League (2003).
În prezent, Juventus Torino se află pe locul 5 în clasamentul Serie A.