„Treptat și cu melancolie, am găsit împăcarea cu viața”

Jurnaliștii de la sportal.rs au realizat un portret extins al jucătoarei care a lăsat o amprentă semnificativă în tenisul feminin mondial.

„Ne amintim de sportivi, cluburi și evenimente care au captivitat lumea acum 20, 30 sau 50 de ani. Cu sunetele ei puternice de pe teren, provoca atât adversarele, cât și spectatorii. Unii considerau că tenisul era doar o rampă de lansare pentru ea către celebritate”, notează aceștia în prezentarea portretului.

„În timpul războiului din Croația și Bosnia și Herțegovina, a primit amenințări cu moartea datorită naționalității sale. Mulți o detestau, dar numai o persoană cu probleme psihice a decis să acționeze. Pe 30 aprilie 1993, viața ei a fost marcată de o întorsătură dramatică.” Aici începe povestea.

Povestea de viață a Monicăi Seleș » Tatăl ei desena personaje pe mingile de tenis și îi cerea să joace

Monica Seleș s-a născut în 1973, la Novi Sad, într-o familie maghiară. Tatăl ei, Karolj, era caricaturist politic, dar în tinerețe fusese un sportiv remarcabil, un excelent atlet în triplusalt, deși concura fără încălțăminte.

A regretat cariera sa sportivă neîmplinită și dorea să-și îndeplinească ambițiile prin copiii săi. L-a antrenat pe fiul său, Zoltan, să devină tenismen, fără să știe că fiica sa mai mică avea să cucerească lumea acestui sport. Monica avea cinci ani când i-a văzut pe părinți împachetând rachetele și a întrebat ce fac. Au spus că merg să joace tenis. A auzit doar „joace” și a cerut să îi însoțească.

Când Monica a decis că vrea să îi înfrângă pe Zoltan, fratele ei mai mare cu opt ani, el deja concura împotriva unor nume mari precum Boris Becker și Stefan Edberg la juniori.

Mama și bunica nu vedeau cu ochi buni ideea ca ea să devină jucătoare de tenis, considerând că acest sport nu este potrivit pentru o fată. Totuși, nici ea, nici tatăl ei nu s-au lăsat descurajați. Karolj a găsit metode ingenioase pentru a face tenisul mai atractiv pentru fiica sa.

Fiindcă știa că Monica adoră desenele animate, a folosit talentul său artistic pentru a desena personaje pe mingile de tenis, transformând-o pe Monica într-un motan care trebuia să lovească mingea cu racheta, în timp ce personajul căuta să scape.

Deoarece copiilor nu le era permis accesul în clubul local de tenis, Karolj improviza un teren de tenis în parcarea de lângă bloc. Întindea o plasă între două mașini, iar Monica exersa lovind cutii așezate în colțurile terenului improvizat.

Tatăl a plâns până când i-a promis că nu va mai pierde niciodată

Deși stângace, tatăl a învățat-o să joace atât forehand, cât și backhand cu ambele mâini, ceea ce a făcut ca loviturile ei să fie puternice și devastatoare în tinerețe.

Presa scria că se „omoară” cu antrenamentele, dar de fapt se odihnea din cauza problemelor la genunchi cauzate de creșterea rapidă. „Tata a avut întotdeauna dreptate, de aceea câștigam. Probabil a greșit o dată, și am pierdut.

A trebuit să-l consolez că tenisul e doar un joc, dar a plâns până i-am promis că nu voi mai pierde”, povestea Monica. „Tata e un prieten excelent, dar ca antrenor e puțin cam ciudat, mereu insistă pe perfecțiune și victorie”.

La 11 ani, a plecat în Florida și a câștigat Junior Orange Bowl, cel mai prestigios turneu de juniori din lume, unde a fost observată de legendarul antrenor Nick Bollettieri și invitată în academia sa.

Anul următor, însoțită de Zoltan, fratele ei care și-a întrerupt cariera de tenis pentru a o susține, s-a mutat definitiv în Statele Unite, întrucât în Iugoslavia nu se investea în tenis. Până atunci, își amintea Monica că nu știa de existența restului lumii tenisului.

„În Iugoslavia nu se transmitea tenis la televizor. Îmi amintesc că am văzut finala de la Roland Garros și, la 11 ani, credeam că Chris Evert și Martina Navratilova sunt singurele jucătoare de tenis din lume și că în fiecare an jucau unicul meci una împotriva celeilalte”, a declarat Seleș pentru presă.

Nu urmărea scorul, ci juca fiecare punct ca și cum ar fi fost ultimul

A ajuns în campusul lui Bollettieri fără să știe sistemul de punctaj, tatăl ei învățând-o să nu se preocupe de rezultat și să joace fiecare punct ca și cum ar fi ultimul.

Nu număra punctele și îl întreba mereu pe fratele ei dacă era în avantaj sau în dezavantaj. Guru-ul tenisului a adorat-o și a declarat-o cel mai mare talent cu care a lucrat vreodată:

„Nu acceptă ideea că nu poate face ceva. Lucra la o singură lovitură și 50, chiar 70 de ore. I-am spus că mașina de aruncat mingi e iubitul ei, atât de mult timp petrecea cu ea. E foarte încăpățânată, iar țipatul nu ajută; trebuie să-i demonstrezi că ai dreptate dacă nu e de acord cu tine”, dezvăluia Bollettieri.

Monica Seleș și Bollettieri. FOTO: Imago

Partea iugoslavă a renunțat la ea odată ce a plecat, afirmând că a devenit americană! Probabil aceeași parte care o sărbătorea ca iugoslavă în victorii și o critica drept maghiară în înfrângeri. A obținut cetățenia americană abia în 1994, iar mutarea în SUA s-a dovedit a fi un mare succes.

La 15 ani, a finalizat primul sezon pe locul șase în lume. La 16 ani, nimeni nu i-a putut face față.

A câștigat primul titlu învingând-o pe Chris Evert!

La doar 13 ani, era deja cea mai bine clasată junioară din lume, la categoria sub 18 ani. La 14 ani, a jucat pentru prima dată într-un turneu profesionist, iar la 15 ani s-a alăturat complet circuitului WTA.

În februarie 1989, a participat la primul său turneu, iar în mai a câștigat primul titlu, înfruntând-o pe Chris Evert, o legendă ce s-a retras câteva luni mai târziu, în finala de la Houston.

O lună mai târziu, debuta la un turneu de Grand Slam și ajungea până în semifinale la Roland Garros, unde a fost oprită de viitoarea sa rivală, Steffi Graf. Seleș a încheiat primul an în circuitul profesionist pe locul șase în clasamentul mondial.

Anul următor, a obținut 36 de victorii și a învins-o pe Graf în finala de la Roland Garros, răzbunându-se pentru înfrângerea din anul precedent. La doar 16 ani și șase luni, a devenit cea mai tânără campioană din istoria turneului parizian.

În următorii doi ani, a câștigat șase din cele opt turnee de Grand Slam, ratând doar Wimbledonul. În 1992 a pierdut finala în fața lui Graf, iar în 1991 s-a retras cu trei zile înainte de începerea competiției.

Tabloidele au scris despre o presupusă relație cu Trump și i-au măsurat zgomotele din timpul gemetelor!

Absența ei nemotivată a stârnit furia presei și a publicului englez, fiind văzută ca o lipsă de respect față de prestigiosul turneu. Unii membri ai familiei regale i-au adresat reproșuri publice.

Au circulat zvonuri despre boli, sarcină sau chiar o legătură amoroasă cu Donald Trump după ce a fost fotografiată la hotelul acestuia din Florida, unde familiei i-a fost greu să se ferească de paparazzi.

Donald Trump

În realitate, era vorba despre o accidentare, sau mai bine spus prevenirea uneia. A fost diagnosticată cu o problemă la picior, care putea duce la o fractură de stres, dar situația a fost rezolvată rapid prin modificarea designului pantofilor sport.

Anul următor, tabloidele britanice au întâmpinat-o la Wimbledon cu un dispozitiv de măsurare a zgomotului, cu scopul evident de a sublinia cât de puternic gemea în timpul jocului! Aspect pentru care devenise cunoscută. Într-adevăr, după atâția ani, organizatorii de la Wimbledon au decis că Seleș gemea prea tare și că ar trebui să oprească acest lucru. A ajuns în finală, dar a pierdut ușor în fața lui Graf, cu 6-2, 6-1.

Am făcut asta timp de patru ani și nimeni nu a comentat nimic. M-am oprit, dar a fost încă un lucru la care trebuia să fiu atentă în joc. Păcat, aș fi putut juca un meci mai bun.

Monica Seleș

Acest tratament din partea tabloidelor englezești a fost o dovadă suplimentară a celebrității Monicăi Seleș. Când a ajuns pe primul loc în clasamentul WTA în 1991, a realizat cât de mare era schimbarea față de, să spunem, locul 20.

Printre multe altele, erau mult mai mulți sponsori, iar contractele erau de o valoare mult mai mare. A filmat reclame și a fost încântată de asta, spunând că își dorește să devină actriță. Deși acestea erau doar fantezii jucăușe ale unei adolescente brusc expuse, mulți din lumea tenisului au criticat-o, considerând că nu era pe deplin dedicată sportului și că îl vedea doar ca pe o rampă către lucruri mai mărețe. Totuși, astfel de absurduri le-a demontat prin rezultate, acumulând trofee după trofee.

Anul 1993 a început cu forță pentru Monica Seleș, având o victorie în fața lui Steffi Graf în finala Australian Open, al șaptelea Grand Slam câștigat din ultimele nouă. Se părea că anul respectiv urma să fie cel în care Wimbledon urma să fie cucerit, completând astfel Marele Șlem.

Martina Hingis și Steffi Graf la Roland Garros 1999 Foto Imago

Cu mai puțin de o lună înainte de următorul turneu major, Roland Garros, Seleș juca la Hamburg, într-un turneu de pregătire. În acea săptămână, tatăl ei nu era prezent, având controale medicale. Evenimentele tragice care au urmat nu aveau cum să fie o simplă coincidență. Günter Parche plănuise din timp atacul ce avea să schimbe istoria tenisului feminin.

Înjunghiată de un obsedat chiar pe teren! Ar fi putut-o paraliza sau chiar ucide!

Un bărbat în vârstă de aproape 40 de ani, obsedat de Steffi Graf, a recurs la un gest extrem pentru a o ajuta pe idolul său să revină pe primul loc în clasamentul WTA, dominat de rivala sa mai tânără, Monica Seleș.

Monica Seleș, înjunghiată pe teren. FOTO: Imago

Deși Graf o conducea pe Seleș cu 6-4 în meciurile directe, trei dintre victoriile sale avuseseră loc în primul sezon al Monicăi ca profesionistă. Seleș, la rândul ei, câștigase trei din patru finale de Grand Slam împotriva lui Graf, detronând-o pe aceasta din fruntea ierarhiei mondiale.

Obsedatul, Günter Parche, a profitat de prezența Monicăi Seleș la un turneu în Germania pentru a-și pune planul în aplicare! În timpul sfertului de finală împotriva Magdelenei Maleeva, Parche s-a apropiat de primul rând al tribunei, la doar un metru de jucătoarea de origine sârboaică, separata de aceasta doar de un panou publicitar.

A scos un cuțit de bucătărie și i l-a înfipt în spate. Un țipăt a răsunat pe stadion! Agresorul a fost imobilizat rapid, reușind să împiedice răni mai grave, însă gestul său a fost suficient pentru a-și atinge scopul macabru: Steffi Graf a revenit pe primul loc în tenisul mondial.

Am simțit o durere ascuțită. Instinctiv, mi-am dus mâna la locul respectiv și am văzut sânge. M-am întors și l-am văzut pe acel individ care încerca să mă înjunghie din nou. După aceea, îmi amintesc doar de fratele meu alergând pe teren pentru a încerca să mă calmeze.

Monica Seleș

Niciodată nu vorbește prea des despre acel incident, deoarece îi trezește amintiri dureroase. În ciuda lungimii de peste 20 de centimetri a cuțitului, agresorul a reușit să-l înfigă doar un centimetru și jumătate în spate. Dacă ar fi lovit mai aproape de coloană sau de plămâni, ar fi putut să o paralizeze sau chiar să o ucidă.

În cele din urmă, rănile fizice nu au fost grave, rana s-a vindecat în aproximativ o lună, însă trauma psihică a persistat. În timpul spitalizării sale la Hamburg, încercând să înțeleagă cum cineva i-a luat ceea ce iubea cel mai mult, Seleș a realizat că îl pierde și pe tatăl său, care îi făcuse toate visurile posibile.

Tatăl ei, Karolj, în timpul analizelor medicale efectuate în acea perioadă, a aflat că suferă de cancer la stomac, în stadiu terminal. El nu era doar tatăl ei, ci și antrenorul, mentorul și cel mai bun prieten. Era prima persoană la care apela pentru ajutor cu orice problemă.

Jucătoarele au votat dacă locul ei trebuie protejat. Doar una a spus „nu”…

Monica a primit o nouă lovitură la câteva zile după atac, când în lumea tenisului se discuta despre dacă Seleș ar trebui să beneficieze de un clasament protejat la revenire, decizia fiind lăsată în seama rivalelor sale.

Monica Seles, la începuturile carierei / Sursă foto: Imago Images

Cele mai bune 17 jucătoare de tenis din lume au votat, 16 dintre ele spunând „nu”, iar singura abținere a fost Gabriela Sabatini. Această situație i-a oferit Monicăi o lecție dură despre cruzimea profesionalismului, înțelegând că prietenia nu există atunci când sunt în joc interese personale.

Graf a vizitat-o pe Seleș la spital pentru câteva minute, mai mult dintr-o formă de curtoazie, regretând, probabil, că atacul a fost comis în numele ei. În cele din urmă, decizia lui Graf și a colegelor sale a însemnat, practic, că Parche și-a atins scopul.

Nemțoaica redevenise numărul unu mondial. Se aștepta ca Seleș să revină în tenis până la Wimbledon, însă pauza s-a prelungit. Tabloidele ofereau sume imense pentru o fotografie de-a ei pe terenul de tenis, dar acest lucru era imposibil. Monica nu a ieșit din casă timp de luni de zile după atac.

A căzut în depresie și a căutat refugiu în munți de chipsuri

Rana s-a vindecat, dar Monica încă simțea efectele. Avea furnicături în degete și nu putea lovi mingea cu toată forța. S-a înțeles cu tatăl ei să nu revină la antrenamente până nu se va simți complet refăcută.

Fără tenis, marea sa iubire, și cu diagnosticul sumbru al tatălui său, gândurile Monicăi deveneau tot mai întunecate, iar depresia se intensifica.

Monica Seleș. FOTO: Imago

„Am crescut pe terenul de tenis, era locul meu de siguranță. În ziua respectivă de la Hamburg mi s-a luat totul – inocența, locul în clasament, veniturile, sponsorii, totul a dispărut. Iar singura persoană care mă putea consolare, care putea să mă înțeleagă cu adevărat, se lupta cu o boală cumplită”, își amintește Seles într-un interviu.

Întotdeauna i-a plăcut să mănânce și nu lăsa niciodată nimic în farfurie, nici măcar porțiile tipice americane. În timpul recuperării, mânca normal în timpul zilei, dar noaptea devasta frigiderul sau golea pungile de chipsuri.

„A fost cea mai mare slăbiciune a mea. Așa cum am fost campioană la tenis, am devenit campioană la mâncat chipsuri”, a declarat ea.

A fost profund afectată și de faptul că agresorul ei nu a primit o pedeapsă pe măsură. Tribunalul l-a declarat iresponsabil și l-a condamnat doar la o pedeapsă suspendată, obligându-l să urmeze tratament psihiatric. În semn de protest, nu a mai jucat niciodată în Germania.

Au trecut mai bine de doi ani până când s-a simțit pregătită să revină. A depus eforturi să revină în formă, dar era vizibil mai corpolentă decât înainte, cu mai mult de 10 kilograme în plus. Atunci a realizat că lucrurile în lumea tenisului se schimbaseră.

„Îmi amintesc comentarii de genul: «Ai văzut cât de mare e Monica, ce s-a întâmplat cu ea?». Generația mea a fost ultima care și-a bazat marketingul pe tenis, dar odată cu apariția Anei Kurnikova, brusc, doar aspectul fizic conta”, a comentat ea.

„Iar tenisul nu îi iartă pe cei care joacă în rochii scurte și sunt comparați cu fete de 16-17 ani… Nu a fost nevoie ca cineva să-mi spună nimic. Era suficient să mă privesc în oglindă sau să probez haine. M-am străduit mult să slăbesc, mă trezeam cu gândul ăsta și mă culcam flămândă. Am încercat tot felul de diete, pierdeam kilograme, iar după o lună totul revenea, ba chiar și mai mult…”

A câștigat turneul de revenire mai convingător decât oricine

Devenită cetățean american, oficial fără diacritice în nume, Seleș a revenit în tenis în august 1995 și a câștigat imediat turneul de la Toronto, stabilind un record, pierzând doar 14 game-uri în drumul spre titlu.

Monica Seleș. FOTO: Imago

La US Open a ajuns în finală convingător, eliminându-le pe Anke Huber, Jana Novotná și Conchita Martinez fără a pierde vreun set, dar în finală, Graf s-a dovedit prea puternică.

În ianuarie anul următor, la Melbourne, a câștigat primul Grand Slam după revenire, al nouălea din carieră, după o răsturnare de situație spectaculoasă împotriva tinerei Chanda Rubin în semifinale și o victorie în fața lui Huber în meciul pentru titlu. Aceasta a fost ultima ei victorie de Grand Slam.

Ani de zile a rămas în top, dar, cum a recunoscut ulterior, obiceiurile alimentare au împiedicat-o să aibă realizări mai mari. Spune că cel mai greu i-a fost la Wimbledon, singurul Grand Slam pe care nu a reușit să îl câștige.

„Când jucam la Eastbourne înainte de Wimbledon, întotdeauna ploua. Nu aveam ce face decât să mă uit la ploaie și să mănânc. Iarba nu a fost niciodată suprafața mea preferată, iar presa de acolo mă critica mereu, uneori pentru gemete, alteori pentru aspectul meu fizic”, dezvăluie Monica.

Monica Seles (foto: Guliver/Getty Images)

Cea mai grea perioadă a fost în 1997, când tatăl său era deja foarte bolnav. Avea în jur de 15 kilograme în plus, iar în acel an a purtat un echipament care nu o ajuta: „Citeam despre asta înainte de meciuri, așa că atunci când adversara mea scurta mingea, mă gândeam că aș fi putut ajunge la ea dacă eram mai slabă și mă întrebam dacă tocmai de aceea a jucat așa…”

După moartea tatălui său, a ajuns pentru ultima oară într-o finală de Grand Slam

Criticile au deprimat-o și mai mult, împingând-o din nou spre refugiul nesănătos al alimentației. Era un cerc vicios. Aceeași poveste se repeta și în viața sa personală. Fiecare bărbat cu care a ieșit, mai devreme sau mai târziu, a început să o critice sau să o jignească din cauza greutății ei.

Ultima finală de Grand Slam la care a ajuns a fost la Roland Garros în 1998, la câteva săptămâni după moartea tatălui său. Pe parcurs, a învins-o pe numărul unu mondial, Martina Hingis, dar a pierdut în finală în fața Arantxei Sánchez Vicario, în trei seturi.

A continuat să joace încă cinci ani, menținându-se în top, dar nu a mai atins acel nivel în circuitul WTA, deși a contribuit la câștigarea a trei Cupe Fed cu echipa Statelor Unite și la obținerea bronzului la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000.

S-a retras înainte de a împlini 30 de ani. În primăvara lui 2003, s-a accidentat la picior, iar la Roland Garros a revenit insuficient recuperată, pierzând în primul tur în fața Nadiei Petrova. A fost prima ei înfrângere din carieră în runda inaugurală a unui turneu de Grand Slam. După aceea, nu a mai jucat niciodată un meci oficial.

Finalul unei povești colosale! „Încet și trist m-am împăcat cu viața”

Monica Seleș nu știa că se aproximă sfârșitul, dar s-a odihnit mult timp și s-a dedicat sieși, hotărând să renunțe la copilărie și dietă și pur și simplu să se relaxeze.

A plecat în Costa Rica, a închis telefonul, a uitat de tenis și de tot ce putea fi, a început yoga, plimbări lungi și a dezvoltat obiceiuri mai sănătoase, până când a început să poftescă fructe în loc de chipsuri.

Monica Seleș. FOTO: Imago

„În acele plimbări lungi, încet și trist, m-am împăcat cu viața. Mi-am pierdut tatăl prematur, ceea ce a fost extrem de dureros. Încă îmi lipsește enorm și urăsc că știu că nu-i voi mai putea suna niciodată să-i spun cum mi-a fost ziua”, a declarat într-un interviu.

Și-a dat seama că mâncarea era arma ei împotriva durerii, mai întâi din cauza atacului de la Hamburg, apoi ca urmare a morții tatălui său. A înțeles că nu există o dietă miraculoasă care să scape de kilogramele în plus pentru totdeauna. A realizat, de asemenea, că nici kilogramele în plus, nici pierderea în greutate nu vor alina durerea, dimpotrivă. „Am interpretat totul greșit. Nu contează ce mănânc, ci ce mă mănâncă pe mine…”