Trică Senior: „Atanas are curaj, are un fizic bun, e foarte serios, trebuie să joace mai des”

Eugen Trică (48 de ani) a discutat despre fiul său, Atanas (20 de ani), în cadrul podcastului Doppietta, alături de Florin Caramavrov și Alin Buzărin.

Fostul antrenor s-a întors recent din Oman, unde a fost la Sohar Club, iar Atanas a reușit să marcheze două goluri în doar cinci zile, jucând pentru naționala Under 20 a României în meciurile cu Portugalia (1-1) și Italia (1-4). La nivel de club, Atanas evoluează pentru CSM Slatina, unde a fost utilizat în 7 meciuri acest sezon, de fiecare dată ca rezervă, fără a reuși să înscrie.

Eugen Trică: “Atanas vrea să ajungă la un nivel înalt”

„Vorbin în continuu. Își asumă ceea ce face și spune, pentru că este major, are 20 de ani. 

Nu pot să-i impun eu ce să declare și nici cum să se comporte. Iau să îi spun să fie atent și să nu cadă în capcana întrebărilor jurnaliștilor, fiindcă, știți cum e, uneori mai pun întrebări complicate…”, a împărtășit Eugen.

Întrebat dacă îi oferă sfaturi în fotbal, fostul campion cu Steaua și CFR Cluj a afirmat: „Îi ofer mereu sfaturi, discutăm după fiecare meci. E bine că a început să marcheze pentru națională, dar păcat că nu joacă mai des la club, la Slatina. Am discutat și cu antrenorul său, Dan Oprescu, l-am întrebat cum se pregătește și a spus că este foarte serios. Atanas iubește fotbalul, își dorește să ajungă departe, dar parcă prea repede. E momentul pentru el să joace, va împlini 21 de ani în 2025, timpul trece repede, este la un nivel de Liga a doua și trebuie să facă tot posibilul pentru a juca. N-ar trebui să fie pe bancă sau să joace doar 15-20 de minute pe meci.”

Ce ar trebui să facă Atanas pentru a deveni titular? Tatăl răspunde: „Totul depinde de el, de pregătirea sa și de atitudinea pe care o are. Are curaj, l-ați văzut și în meciul cu Portugalia, a fost cel care a cerut să bată penaltyul. Are curaj, încredere în sine. Are o constituție fizică bună pentru un atacant, dar trebuie să fie și valorificat de antrenor.”

Antrenat de tehnicianul care a câștigat Cupa Campionilor cu Steaua Roșie Belgrad

Ljupko Petrovici, antrenorul sârbu care a obținut Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Roșie Belgrad, era antrenor la Litex Loveci în perioada în care Trică juca acolo. „În 2004, am afirmat finala Cupei Bulgariei la Sofia. Cu câteva minute înainte de meci, m-a chemat în cameră și mi-a zis: ‘Vezi că eu am câștigat Cupa Campionilor Europeni cu un român (n.r. – Belodedici). Dacă pierd finala, tu ești de vină'.”

„Cum așa?”, a întrebat Trică. Dar așa a rămas! „Am fost concentrat, am avut o prestație excelentă și am câștigat trofeul”, rememorează fostul mijlocaș.

Eugen l-a întrebat pe Petrovici despre finala Cupei Campionilor din 1991. „A pregătit săptămână întreagă doar faza defensivă. La Marseille juca Papin, aveau jucători ofensive foarte buni. Câteva zile înainte de meci, Sinișa Mihailovici a ridicat mâna și l-a întrebat pe Petrovici: ‘Domnule, când recuperăm mingea, ce facem cu ea?' ‘Le-o dați înapoi și vă așezați din nou în apărare!' Așa au ținut-o timp de 120 de minute, apărandu-se. Au ajuns la penalty-uri și au câștigat Cupa Campionilor. Ăsta era stilul lui. Am văzut câteva momente, când recuperau mingea, dădeau lung și se aranjau din nou pe două linii”, a povestit Trică în cadrul podcastului menționat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte Bonusuri

Bonus: 100 Rotiri Gratuite la jocul Shining Crown, fără depunere, pentru jucătorii noi care își verifică contul.

Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.

*New users only

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 35x bonus + depunere. Pariu maxim 25 RON. Bonus valabil 10 zile. Skrill/Neteller nu sunt eligibile.

Codurile bonus trebuie introduse la fiecare depunere pentru activarea ofertei.

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta- aici

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.