România a obținut o victorie de 2-0 împotriva Ciprului la București, la începutul lunii iunie. Tricolorii trebuie să câștige și în deplasare, la Nicosia, marți seară, de la 21:45, pentru a-și menține șansele de calificare la Campionatul Mondial din 2026.
Tricolorii pleacă spre Cipru! Imagini cu echipa lui Lucescu de la aeroport
Foto: Naționala României
- Naționala României ocupă locul trei în Grupa H a preliminariilor, având șase puncte.
Tricolorii sunt la trei puncte în spatele Austriei, echipă aflată pe locul doi, care are un meci în minus, și la șase puncte distanță de liderul Bosnia, cu care sunt la egalitate în numărul de meciuri disputate.
După meciul cu Cipru, România mai are de jucat doar trei partide în campania de calificare pentru turneul final din Statele Unite, Mexic și Canada.
În octombrie, echipa va disputa meciul cu Austria la București, iar în noiembrie sunt programate ultimele două confruntări: un meci important cu Bosnia în deplasare și partida cu San Marino pe teren propriu.