Federația Engleză de Fotbal a anunțat joi că a formulat 74 de acuzații împotriva clubului Chelsea, referindu-se la încălcări ale regulamentelor privind agenții de fotbal, colaborarea cu intermediarii și investițiile terților în jucători, conform informațiilor din presă.
„Acuzațiile se referă la fapte petrecute între 2009 și 2022 și, în special, la evenimente din intervalul sezonelor 2010-11 și 2015-16”, a menționat FA într-un comunicat oficial.
Chelsea are termen până pe 19 septembrie pentru a răspunde acestor acuzații.
Oligarhul rus Roman Abramovich a controlat clubul între 2003 și 2022, dar anul trecut a vândut Chelsea unui consorțiu condus de investitorul american Todd Boehly, alături de firma de capital privat Clearlake Capital.
„În timpul unei verificări amănunțite înainte de finalizarea achiziției, noul grup de proprietari a întâlnit unele rapoarte financiare care ar putea fi incomplete în legătură cu tranzacțiile anterioare și alte posibile nereguli în conformitate cu regulile FA”, se menționează în comunicatul oficial al clubului.
„Imediat după ce achiziția a fost finalizată, clubul a informat toate autoritățile de reglementare relevante, inclusiv FA. Chelsea a demostrat o transparență fără precedent în acest proces, asigurând acces complet la documentele clubului și datele istorice.”