TEXT ÎN DIRECT pe Sport.ro de la ora 20:00, U Cluj va avea o confruntare cu Dinamo în etapa a patra a play-off-ului Superligii.
Pe 1 martie 2025, U Cluj – FC Botoșani 0-1: aceasta a fost singura înfrângere suferită de ardeleni în ultimele opt meciuri disputate pe teren propriu în SuperLigă, având în rest șase victorii și o remiză.
Bucureștenii au câștigat cinci din cele 17 deplasări din actuala ediție, iar în alte șapte meciuri au terminat la egalitate.
„Șepcile roșii” se află pe primul loc în clasamentul golurilor marcate din faze fixe – 20. Pe de altă parte, roș-albii au cele mai multe reușite din campionat pe contraatac – 12.
Dinamo a folosit nouă jucători eligibili U 21 în această stagiune, printre care se numără și Cătălin Cîrjan, care a reușit șapte goluri, o pasă decisivă și un penalty obținut.
U Cluj fără Dan Nistor, Dinamo cu Astrit Selmani
În cele 475 de meciuri disputate în SuperLigă, Dan Nistor a oferit 97 de assist-uri, fiind cel mai bun pasator decisiv în două sezoane (2018 / 2019 – 13; 2019 / 2020 – 11). Totuși, „Dinozaurul” va lipsi în meciul de astăzi, a confirmat antrenorul Ioan Ovidiu Sabău:
„Avem câțiva jucători accidentați, începând cu Jasper van der Werff. De asemenea, Dan Nistor, un jucător foarte important, nu este refăcut pentru acest joc. Bic încă nu este sută la sută, va face parte din joc, dar fizic nu este complet refăcut. De asemenea, Cristea nu va putea fi folosit pentru că nu este nerefăcut”.
Pe de altă parte, Zeljko Kopic se va putea baza pe golgheterul Astrit Selmani (27 de ani), care a revenit după accidentarea suferită în etapa anterioară.
Alte nume ar putea reveni în echipă pentru confruntarea cu U Cluj, dar Kopic va lua decizii cu puțin înainte de meci. În ceea ce-l privește pe căpitanul Dennis Politic (25 de ani), acesta va trebui să mai aștepte pentru a reveni pe teren.
„Dennis Politic, cu siguranță, nu va fi pregătit pentru mâine. Licsandru și Caragea nu sunt în formă, iar restul jucătorilor vor fi evaluați înainte de meci.”, a subliniat Kopic în conferința de presă.
Statisticile întâlnirilor directe dintre U Cluj și Dinamo
Cele două echipe s-au întâlnit în competiția internă de 99 de ori, cu 23 de victorii pentru clujeni, 52 pentru bucureșteni și 24 de partide terminate la egalitate.
Palmares în meciurile disputate la Cluj: 50 jocuri – 14 victorii pentru U Cluj – 15 remize – 21 victorii pentru Dinamo.
O istorie ce datează din 1948
Prietena dintre cele două echipe a avut loc pe 19 septembrie 1948, când U Cluj și Dinamo au terminat la egalitate, 1-1. Golurile au fost marcate de Justin Zehan și Carol Bartha.
Prima victorie a clujenilor a venit abia în al patrulea duel: pe 4 noiembrie 1951, Știința a învins Dinamo cu 2-1.
Pe 25 octombrie 1953, clujenii au obținut prima victorie concludentă, cu 4-2 pe teren propriu. Ardelenii erau antrenați de Ștefan Kovacs, care își începea cariera de antrenor, în timp ce Dinamo era condusă de Angelo Niculescu.
Între cele trei înfrângeri cu 0-8 în campionat, clujenii au suferit două în confruntările cu Dinamo (1956, 1998), acest rezultat fiind cel mai sever înregistrat de „Șepcile roșii” pe prima scenă.
Cea mai recentă întâlnire în Superliga României a avut loc pe 24 ianuarie 2025, în care Dinamo și Universitatea Cluj au terminat la egalitate, 0-0.
Ioan Ovidiu Sabău, fost campion cu Dinamo, acum adversar
Ioan Ovidiu Sabău a jucat timp de două sezoane la Dinamo (1988-1990), făcând parte dintr-o generație deosebită antrenată de Mircea Lucescu, care a câștigat titlul în 1990 și a ajuns până în semifinalele Cupei Cupelor.
În calitate de antrenor, performanțele lui Ioan Ovidiu Sabău cu Dinamo includ 17 întâlniri în toate competițiile: 5 victorii, 3 remize și 9 înfrângeri.