FCSB a început meciul cu Universitatea Cluj ca fiind campioană. Formația roș-albastră a obținut oficial titlul după remiza dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, cu scorul de 2-2, întâlnită sâmbătă seara.
FCSB, cu tricouri și eșarfe speciale după câștigarea titlului
Cu ocazia meciului contra Universității Cluj, jucătorii echipei FCSB au intrat pe teren purtând tricouri personalizate, ce prezentau sigla clubului și emblema Peluzei Nord.
De asemenea, echipa antrenată de Elias Charalambous a avut eșarfe roș-albastre, fiecare jucător fiind reprezentat ca parte a acestei echipe campioane.
Înainte de începutul meciului, jucătorii campioni s-au apropiat de galeria care a călătorit la Cluj-Napoca, oferindu-le suporterilor tricourile și eșarfele.
U Cluj, mesaj de felicitare pentru FCSB înainte de meci
Anunțătorul de pe Cluj Arena a transmis un mesaj de felicitare pentru noul campion al României înainte de începerea jocului.
„Clubul Universitatea Cluj îi felicitată pe cei de la FCSB pentru câștigarea titlului și le dorește succes în competițiile europene viitoare!”, a declarat crainicul de pe Cluj Arena.