Suporterii Politehnicii Timișoara au fost surprinși de o postare a clubului din data de 1 aprilie, în care se anunța întoarcerea echipei în SuperLiga României.
O glumă amară publicată pe 1 aprilie
Planul „anunțat” prevedea un sprijin financiar consistent din partea autorităților și sponsorilor, alături de drepturi TV asigurate.
“Poli Timișoara revine în elita fotbalului românesc!”
Clubul nostru a acceptat invitația de a se alătura noului format al SuperLigii. Începând cu sezonul 2026-27, România va beneficia de o ligă profesionistă inspirată din modelul american (MLS), fără retrogradare/promovare.
Cu sprijinul autorităților, al sponsorilor și drepturilor TV, îndeplinim criteriile financiare necesare. În ceea ce privește infrastructura sportivă, în primele etape ne vom desfășura activitatea pe Stadionul “Eroii Timișoarei” (peste 10.000 de locuri), începând cu anul 2026, și ulterior ne vom muta pe noul stadion “Dan Păltinișanu” (32.000 de locuri)!
Ne-am întors! Forța Viola!”, a transmis clubul.
Poli Timișoara, una dintre cele mai îndrăgite echipe din România, a fost desființată în 2012.