Un fost mare internațional este ferm convins, înainte de meciurile României de la baraj: „Este aproape imposibil”

Home » Un fost mare internațional este ferm convins, înainte de meciurile României de la baraj: „Este aproape imposibil”

Naționala „Tricolorilor” avea nevoie de o victorie în confruntarea cu Bosnia pentru a se clasa pe locul al doilea în grupă. Această victorie ar fi însemnat un drum mai ușor către barajul de calificare la Campionatul Mondial, plus avantajul de a fi gazdă în semifinale.

Acum, echipa noastră va ajunge la baraj prin intermediul traseului obținut din Nations League, unde vom întâlni adversari mai bine cotați, precum Italia sau Turcia.

Iosif Rotariu: ”Cred că șansele sunt foarte mici”

Iosif Rotariu, fost internațional de marcă care l-a păzit pe Diego Armando Maradona la Cupa Mondială din 1990, consideră că naționala noastră nu are șanse prea mari înainte de meciurile de baraj.

„Vor fi două meciuri. Va fi greu, foarte greu, aproape imposibil, asta cred eu. Cât timp există șanse, toată lumea speră, dar dacă privim realitatea, cred că șansele sunt foarte mici”, a declarat Iosif Rotariu.

Italia – România, confruntarea cea mai probabilă pentru tricolori

Platforma Football Meets Data a realizat o serie de simulări pentru a determina cele mai probabile meciuri din play-off-ul din martie. Acestea se referă la primele confruntări din 26 martie, urmând ca învingătoarele să se întâlnească din nou pe 31 martie. Cele patru câștigătoare de aici vor merge la CM 2026.

Conform simulărilor efectuate, cel mai probabil primul meci pentru România va fi, în deplasare, împotriva Italiei. Pe următoarele două locuri se află confruntările Turcia – România și Ucraina – România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Rulaj de 35x pe depunere+bonus și pe câștigurile din rotiri; 7 zile pentru a finaliza pariurile.
Depunere minimă 20 RON, pariu eligibil cu cotă 1,50, rulaj x3, valabil 30 de zile de la acordare.

Oferta pentru utilizatori noi, valabilă la primele patru depuneri, minim 30–100 RON, cu rulaj 35x și valabilitate 30 zile.

Bonus valabil 1 zi, activare imediată, rulaj 40x la depunere și bonus, câștig maxim 10.000 RON sau 1.000 RON la Wisdom of Athena.

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.