Stipe Perica (29 de ani), atacantul echipei Dinamo, a fost înlocuit după doar 33 de minute din cauza unei ușoare accidentări musculare.
Accidentarea lui Stipe Perica în meciul cu Petrolul
Se estimează că accidentarea croatului nu este gravă, dar acesta va efectua câteva investigații după meci.
Cu ocazia amicalului contra Petrolului Ploiești, Zeljko Kopic a folosit mai mulți fotbaliști noi. Antrenorul vrea să-i evalueze pe câțiva tineri din academia clubului, dar și pe Luka Zujkovik, un jucător aflat în probe.
- Echipa de start a lui Dinamo: Roșca – Bordușanu, Pașcalău, Toader, Tabuncic – Udosen, Soare, Zujovik – Caragea, Perica, Musi
- Echipa de start a Petrolului: Calik – Radu, Pătrașcu, Ibrahim, Tolea – Ioniță, Dumitrache, Răducan, Niță, Paraschiv, Ilie
Stipe Perica a venit la Dinamo în a doua parte a sezonului trecut și a reușit să înscrie de șase ori în cele 16 partide disputate în Superliga României.
Transferuri la Dinamo
Antrenor: Zeljko Kopic (confirmat)
Veniri: Alexandru Musi (Dinamo / gratis), Cristian Mihai (UTA Arad / 350.000 de euro), Codruț Sandu (Rapid / gratis), Luca Bărbulescu (FC Augsburg U19 / gratis)
Reveniri după împrumuturi: Petru Neagu (Slobozia), Valentin Dumitrache (Afumați), Denis Oncescu (FC Argeș), Andrei Ionică (Afumați), Cristian Ionescu (Blejoi), Alexandru Serafim (Rm. Vâlcea), Godwin Udosen (Afumați)
Plecări: Răzvan Patriche (retras), Astrit Selmani, Josue Homawoo, Antonio Luna, Georgi Milanov (contract încheiat), Adnan Golubovic