În ultimele luni, atacantul a căutat un nou contract. Legia Varșovia, echipa antrenată de Edi Iordănescu, și Vitoria Guimaraes au făcut oferte concrete pentru fotbalistul român, însă niciuna nu a fost pe placul lui Pușcaș.
George Pușcaș, o posibilitate în La Liga
Se discută acum despre o posibilă întoarcere a atacantului în fotbalul italian, însă a apărut o nouă opțiune surprinzătoare pentru Pușcaș.
Getafe caută un atacant, iar Matteo Moretto a anunțat că echipa din La Liga are în vedere transferul lui Patrick Bamford, jucătorul care a rămas liber după despărțirea de Leeds United.
”Posibilitatea ca Patrick Bamford să se alăture lui Getafe este încă pe masă. Negocierile au încetinit în ultimele zile, deoarece clubul a dorit să își ia timp pentru a decide dacă va continua cu transferul, dar în curând se va lua o decizie finală”, a menționat jurnalistul.
De asemenea, Alex de Llano, un alt jurnalist cunoscut în Spania, a comentat despre șansele ca Bamford să semneze cu Getafe și a sugerat o variantă considerată mai avantajoasă pentru club: George Pușcaș.
”Cred că Bamford s-ar integra greu în sistemul echipei; nu oferă o certitudine în jocul direct, deși poate contribui în fazele de atac, jucând cu spatele la poartă și în pressing.
În plus, relația lui cu golul nu a fost niciodată foarte bună. Dintre jucătorii disponibili, George Pușcaș mi se pare o alegere mai potrivită”, a spus Alex de Llano.
- Getafe se află pe locul 8 în La Liga, având 11 puncte după primele șapte meciuri.
- 1.1 milioane de euro este cota de piață a lui George Pușcaș, conform Transfermarkt.
Michael Zewlakow: ”Pretențiile financiare ale lui Pușcaș erau mari!”
Recent, directorul sportiv al Legiei Varșovia, Michael Zewlakow, a discutat despre negocierile cu George Pușcaș. Oficialul polonez a dezvăluit că a propus o sumă de bani, iar câștigurile lui Pușcaș ar fi fost completate prin bonusuri de performanță, propunere pe care atacantul român a refuzat-o.
”Ne-am arătat interesul pentru Pușcaș, dar este un tip de jucător similar cu Rajovic, iar noi doream ca acești jucători să se complementeze reciproc. A avut un contract lung în Turcia, dar cererile lui financiare erau mari.
Nu era prima noastră opțiune. La final, ne-am întrebat dacă ar fi dispus să-și reducă așteptările și, prin evoluții bune, să își atingă obiectivele financiare, dar nu a fost interesat. Per total, bugetul de salarii era deja foarte solicitat”, a afirmat Zewlakow.