Valentin Mihăilă, mesaj de sfârșit de 2024: „Așa mi-aș dori să fie mereu!” Ce le-a comunicat fanilor naționalei

Home » Valentin Mihăilă, mesaj de sfârșit de 2024: “Așa mi-aș dori să fie mereu!” Ce le-a comunicat fanilor naționalei

O echipă de la FRF l-a întâlnit pe Valentin Mihăilă în Parma pentru un interviu special la finalul unui an în care echipa națională a adus bucurie multor români.

După meciul din iunie 2023, la Lucerna, în care România a obținut un egal cu Elveția, 2-2, cu două goluri datorate lui, Vali a avut un mesaj pentru fanii români: “Aveți încredere în noi, pentru că fără încrederea voastră, nu putem avansa”. Acum, el zâmbește cu bucurie și se arată încântat de sprijinul constant al suporterilor: “Un mare câștig al acestei perioade este că fanii au început să aibă încredere în noi”.

“Meciul cu Elveția a fost un impuls pentru echipă, mai ales că traversam o perioadă mai puțin favorabilă. Rezultatele nu erau pe măsura așteptărilor, dar acel rezultat de la Lucerna ne-a redat încrederea că putem îndeplini obiectivul nostru de a ne califica la EURO. Suporterii, de asemenea, au început să creadă în noi; am simțit asta și în Germania, dar și în meciurile din Liga Națiunilor. E fantastic să joc un meci acasă cu Cipru, având peste 45.000 de spectatori. Aș dori ca tot timpul să fie așa”, a spus Valentin Mihăilă la FRF.tv.

Extrema naționalei a adăugat că nu are vreo listă pregătită pentru Moș Crăciun: “Sunt fericit că sunt sănătos și vreau să rămân astfel; totul este bine”. Vali a concluzionat cu un mesaj pentru suporteri: “Rămâneți alături de noi și în 2025, pentru că avem nevoie de voi, la fel cum și voi aveți nevoie de noi!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depunere minimă 20 RON, pariu eligibil cu cotă 1,50, rulaj x3, valabil 30 de zile de la acordare.
Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.

Oferta pentru utilizatori noi, valabilă la primele patru depuneri, minim 30–100 RON, cu rulaj 35x și valabilitate 30 zile.

Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.