–
Mario Vargas Llosa, scriitorul peruan recunoscut și premiat, a murit la vârsta de 89 de ani, lăsând în urmă o moștenire literară bogată, plină de cărți, idei, emoții și dileme. A fost ultimul mare romancier din boom-ul literar sud-american.
Odată cu dispariția sa, a dispărut o lume. S-a stins lumina veiozei sub care petreceam nopțile citind, acum mai bine de două decenii, având ochii fixați, parcă, să nu pierd niciun cuvânt din Conversație la Catedrala. Aceasta nu a fost prima mea carte de-a lui, dar m-a captivitat complet în universul său vast, unde a scris, a trăit, a creat, a gândit, a iubit și a provocat. Ulterior, am fost emoționat de finalul Sărbătorii Țapului și am revizitat Londra prin perspectiva Rătăcirilor fetei nesăbuite.
Am întâlnit mulți care au explorat acest univers aparte. Întreb în jur: Ce v-a plăcut cel mai mult? „În primul rând cartierul Miraflores, care are un nume minunat. Rătăcirile fetei nesăbuite pentru atmosferă și Conversație la Catedrala pentru profunzime”, îmi spune colega Roxana. Oana Dușmănescu preferă Războiul sfâșitului lumii, iar „nesăbuita m-a impresionat”. Narcis Drejan a început aventura cu Sărbătoarea Țapului.
Observ comentarii. Printre favorite, apare „Mătușa Julia și condeierul”, despre care cineva credea că ar trebui să fie aruncată pentru că nu merită să fie păstrată în bibliotecă. E o opinie, nu trăim într-o lume a consensului, dimpotrivă. Mai sunt menționate Orașul și câinii, Casa verde, Lituma în Anzi, Povestașul sau, mai recent, Visul celtului ori Eroul discret.
Llosa și accesul către o altfel de literatură
Și ce legătură au toate acestea cu sportul, în afara admirației sale pentru Universitario de Deportes? Sau cu presa?
Llosa – curios, mereu menționat după al doilea nume de familie, cel al mamei, poate pentru că Vargas e prea comun – și creațiile sale au oferit o oportunitate de a explora o formă de literatură diferită în vremuri când scriitura, limbajul și modul de a relata un eveniment puteau să te facă să te distingi în scrierile de zi cu zi.
Mario Vargas Llosa în ianuarie 2023, în reședința din Madrid
Nu era o lume magică precum cea a lui Garcia Marquez, ci o lume apăsată de experiențele sale neobișnuite, care i-au marcat adolescența, și apoi a evoluat spre ironie, erotism și implicare politică, traversând un parcurs care l-a dus de la stânga la dreapta, pe măsură ce a trăit deziluzii și revelații.
„Minciunile literaturii devin adevăruri prin noi, cititorii”
„Minciunile literaturii devin adevăruri prin noi, cititorii transformați, contaminate de dorințe și, din cauza ficțiunii, în conflict permanent cu realitatea mediocră”, afirma el în discursul său de acceptare a Premiului Nobel în 2010.
Lectura, adăuga el, insuflă spiritului uman o atitudine rebelă: „De aceea trebuie să continuăm să visăm, să citim și să scriem, este cel mai eficient mod prin care am găsit să ne ușurăm condiția noastră efemeră, să învingem decăderea timpului și să facem imposibilul posibil”.
În decembrie 2023, la două luni după publicarea ultimei sale lucrări, „Vă dedic tăcerea mea”, a renunțat și la editorialele sale bilunare pe care le-a scris din 1990. O dovadă a unei curiozități intelectuale inepuizabile și a unei conexiuni continue cu actualitatea. Aceasta este, în cele din urmă, moștenirea lăsată unei lumi contemporane, în continuă schimbare, care se mișcă rapid, ridiculizând răbdarea și glorificând imediatul.
Atâta timp cât ne vom aminti și ne vom (re)descoperi ca cititori opera lui Vargas Llosa, vom fi mai bogați. Indiferent de domeniul în care activăm sau de echipa pe care o susținem. Și poate, dacă ajustăm mai bine becul veiozei, va continua să lumineze, ca un simbol al unei descoperiri surprinzătoare și pure.
