

Publicat pe 24 noiembrie 2024, la ora 18:22, actualizat pe 24 noiembrie 2024 la 18:56
Meciul dintre Minerul Lupeni și Timișul Șag, din etapa a 13-a a sezonului regulat de Liga 3, încheiat cu 4-0 în favoarea gazdelor, a fost marcat de momente speciale. Înainte de începutul partidei, suporteri îmbrăcați în costume naționale au pătruns pe teren alături de jucători, însoțiți de o ninsoare de poveste.
Aproximativ 2.000 de suporteri au fost prezenți în tribună, încurajând echipa pe parcursul întregului meci.

VIDEO. Atmosfera de sărbătoare la meciul dintre Minerul Lupeni și Timișul Șag
„Minerul Lupeni a demonstrat o putere deosebită, câștigând cu un convingător 4-0 în fața echipei Timișul Șag, într-un meci jucat în fața a aproximativ 2.000 de suporteri entuziaști. Atmosfera a fost una de festival, îmbogățită de prezența fetelor și copiilor în costume tradiționale, dar și de craii Lupeniului, care au adus o notă de culoare suplimentară pe stadion.
Publicul a fost impresionat nu doar de rezultat, ci și de hotărârea echipei și implicarea comunității. Organizarea a fost impecabilă, iar contribuția voluntarilor care au deszăpezit terenul a fost remarcabilă”, au subliniat cei de la zvj.ro.
„Victoria aceasta nu ar fi fost posibilă fără sprijinul vostru! Demonstrați încă o dată că Minerul Lupeni este mai mult decât o echipă – este o familie unită. Vă mulțumim din suflet!”, a fost mesajul clubului după succesul înregistrat împotriva Timișului Șag.
Minerul Lupeni se află pe locul al treilea în seria a 9-a din Liga 3, având 23 de puncte acumulate în 13 etape. Timișul Șag ocupă locul 9, cu 13 puncte.