Xabi Alonso, în pericol de a fi înlocuit? Ce a declarat antrenorul echipei
Kylian Mbappe și Rodrygo au înscris în victoria obținută, care a apărut pe fondul speculațiilor referitoare la viitorul lui Alonso, posibila sa continuare la echipă depinzând de acest rezultat.
Acum, Real Madrid se concentrează pe Cupa Regelui, pregătindu-se pentru runda a treia împotriva echipei Talavera, din liga a treia (RFEF I). Întrebat dacă victoria de duminică i-a influențat situația, Alonso a răspuns că nu.
„Situația este aceeași înainte și după,” a afirmat el, adăugând că menține o comunicare excelentă cu conducerea clubului.
„Suntem alături în acest parcurs, fiecare avândi rolurile sale. Comunicarea este deschisă, avem încredere constantă și respect reciproc, ambiție și dorința de a ne dezvolta,” a declarat Alonso.
De asemenea, a contestat zvonurile privind neînțelegeri în cadrul lotului, când a fost întrebat dacă relația sa cu jucătorii s-a modificat.
„Am militat întotdeauna pentru aceleași scopuri. Suntem conștienți că există perioade de succes și momente mai dificile, iar unitatea este esențială,” a adăugat el.
„Relațiile evoluează și ne cunoaștem mai bine pe parcurs. Ne aflăm în acest moment și ne concentrăm să terminăm puternic înainte de vacanța de Crăciun. Vrem să continuăm ceea ce facem, să ne consolidăm și să ne îmbunătățim atât în vestiar, cât și pe teren, la nivelul jocului nostru, în atac și apărare,” a concluzionat Alonso.
Agerpres