Zeci de candele aprinse la stadionul „Steaua”, la o zi după decesul lui Emeric Ienei

Home » Zeci de candele aprinse la stadionul „Steaua”, la o zi după decesul lui Emeric Ienei

Fanii continuă să aducă un ultim omagiu marelui Emeric Ienei, care a decedat pe 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani. Pe esplanada stadionului „Steaua”, în dimineața zilei de 6 noiembrie, au fost observate zeci de candele și câteva fotografii din cariera lui remarcabilă ca antrenor.

Fotoreporterul local, Dumitru Angelescu, a fost prezent joi dimineață în Ghencea, unde fanii continuă să aducă un omagiu legendei roș-albastre, care va fi înmormântată sâmbătă, la Oradea.

Mai multe candele au fost aprinse la intrarea principală, alături de două coroane și câteva buchete de flori, toate aduse de suporteri în zona amenajată de cei de la Steaua pentru acest moment. Acestea au fost acompaniate de 7 fotografii cu Ienei.

Cifra 7 pare a fi simbolică, având în vedere că pentru Steaua a marcat șapte goluri în 254 de meciuri oficiale.

Imagini de la stadionul Steaua pe 6 noiembrie

Deși părea liniște în curtea stadionului, în decurs de 20 de minute, trei persoane au venit să aprindă o lumânare în memoria legendei steliste.

VIDEO. Momente surprinse la stadionul Ghencea în dimineața zilei de 6 noiembrie

Deși joi dimineață a fost liniște la stadion, zeci de fani au venit cu lumânări și flori încă de miercuri seara. Aceștia s-au adunat la ora 21:00 și au afișat mesaje emoționante: „Legendele nu mor niciodată” și „Te vom iubi mereu”.

A fost prezent un banner îndelungat cu mesajul: „Cu gândul la trecutul glorios, dar trăind ani grei / Cei care nu au trădat își iau rămas bun de la marele Ienei!”.

Emeric Ienei s-a născut pe 22 martie 1937 în comuna Agriș, la aproximativ 160 de kilometri de Oradea.

Sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 14:00, va fi înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Municipal Rulikowski din Oradea.

10 cifre reprezentative din cariera de antrenor a lui Emeric Ienei:

  • 386 meciuri în prima divizie cu Steaua, FC Bihor, CS Târgoviște și U Craiova. Palmares: 218 victorii, 79 remize, 89 eșecuri.

  • 6 titluri de campion, toate cu Steaua: 1975/'76, 1977/'78, 1984/'85, 1985/'86, 1986/'87, 1993/'94.

  • 4 Cupe ale României: 1975/'76, 1984/'85, 1991/'92, 1998/'99.

  • Cupa Campionilor Europeni 1985/'86.

  • 51 de meciuri la naționala României: 23 victorii, 14 remize, 14 eșecuri.

  • A calificat România la CM 1990, după o pauză de 20 de ani.

  • A fost antrenorul României la CE 2000, legându-se de numele lui prima victorie la un turneu final continental, 3-2 cu Anglia.

  • A reușit prima calificare din grupele unui turneu mondial (CM 1990) și prima din grupele unui turneu european (CE 2000).

  • A condus Steaua în 31 de partide europene. Palmares: 13 victorii, 8 remize, 10 eșecuri.

  • E tehnicianul cu cele mai multe derby-uri Steaua – Dinamo, 23 (19 în campionat și 4 în Cupă).

Emeric Ienei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Bonus valabil pentru jucători noi, cu depunere minimă de 50 RON. Rulaj 35x pentru bonus și depunere. Rotiri Gratuite valabile 72h, câștiguri cu rulaj 40x.

Rulaj de 35x pe depunere+bonus și pe câștigurile din rotiri; 7 zile pentru a finaliza pariurile.

Bonus în 3 etape, depuneri minime 100–300 RON, rulaj 20–30x, pariuri maxime 15 RON, câștiguri limitate la 10.000 RON, rotiri valabile 7 zile.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depuneri de min. 50 RON. Bonus valabil 7 zile, rulaj 35x.

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.